La început a fost Cuvântul

Să dea naiba dacă știu ce am de făcut aici! Habar nu am! Aștept de secole să-i dau drumul și nu știu de unde să o apuc pentru că am capul prea plin. Totuși, din ce stau, din aia capul mi-e și mai plin! Și din ce încerc să mă organizez, parcă sunt și mai amețită de cap și habar n-am care-i secretul! Secretul pentru ce? Păi îți zic eu! Secretul pentru a avea un cap și o coadă atunci când ești mamă, după ce ai fost femeie de carieră. Nu zice nimeni că trebuie să se excludă una pe cealaltă (cel puțin nu permanent), dar pe social media nu-ți zice nici dracu’ că sunt momente în care nu ai cum să le faci pe toate și că da, pentru o perioadă care diferă de la femeie la femeie, e ori una ori cealaltă. Și mai e o treabă! Că la mine a fost una, apoi au fost ambele și acum e cealaltă, că mi-am dat seama că ajung la nebuni dacă mai fug între orele de muncă și meal prep-ul pentru bebeluș, și dorința de a-l plimba în parc și cea de a ajunge la sală și toate celelalte. Dar acum, că am zis Stop! profesiei pentru o perioadă, în loc să mă simt eliberată, abia dacă pot să respir, în loc să stau tolănită pe canapea, m-am apucat de făcut ordine și zău dacă mai înțeleg ceva. 

În momentul ăsta, că-s așa liberă, am destul spațiu în cap încât să mă gândesc că parcă n-am habar de niciunele. Nici cu diversificarea, nici cu firma, în casă e dezordine… Măcar un lucru mi-e clar: mâine o să fiu mai limpede la cap. Știi care-i treaba? N-am mai fost așa liberă de responsabilități profesionale de când eram la liceu, iar acum mi se pare că sunt ca o muscă fără cap. Dar gata! Dacă mă apuc de scris o să mi se mai așeze lucrurile în creier. Sau poate că nu mă voi mai putea opri. Cumva, cumva, oi găsi o logică. Ar trebui să dau un search… ce face o “trad wife” toată ziua? Presupun că trebuie să am casa pusă la punct mereu, copilul să fie impecabil, eu să arăt mereu ca scoasă din cutie și alte chestii de genul ăsta. Posibil să nu fie în fișa postului nimic de aici…doar mă gândesc și eu. Dacă fac un decluttering corespunzător printre lucrurile și hainele pe care le avem în casă, poate fac unul și în ce am prin cap, poate îmi duc toate cărțile începute la capăt, poate termin de citit tot ce am început, poate mai slăbesc câteva kilograme și poate eventual mai reușesc să adaug 3-4 ore la cele 24 dintr-o zi. Îți dai seama că-s tâmpită de cap în momentul ăsta. Mare lucru dacă reușesc măcar când merg la piață să mă plimb frumos și lent printre rafturi și să ating senzual roșiile înainte de a le pune poetic într-o pungă de plastic care într-o bună zi va sugruma o țestoasă. (Păcat, dar dacă le-aș arunca, totuși, direct în traistă, s-ar storcoși și tare mi-e silă de mizerie în traista de piață. Mă înnebunește și când fii-miu se umple de mâncare pentru că, bietul de el, așa învață chestii. În fine, asta nu se va schimba. Trebuie să lucrez eu cu mine, deci aș putea, prea bine, să arunc și roșiile direct în traistă, dar n-ar mai fi poetic). Na, zi și tu de idioțenii. 

Mă rog. Te-ai prins deja, probabil, că e ceva rău în capul meu. Dar dacă tot am un laptop, măcar să nu-l folosesc doar ca să mă uit la mămici cărora le iese totul. Voi adera la opoziție, așa că sper ca motoarele de căutare și algoritmii să mă împingă spre cele care vor să încerce, măcar, să accepte, că n-ai cum să faci totul perfect și că nici n-ai de ce. Eu nu vreau nici să încerc, nici să accept. Ziceam doar așa, în general! 

xo, A. 

P.S. M-ar bate Dumnezeu dacă n-aș menționa că am un soț super care mă agită, desigur, pentru că ar merita să fiu mai atentă și mai întreagă la cap pentru el. Nu, nu! M-am exprimat greșit! Mă agit eu însămi în demersul de a fi mai atentă și mai întreagă la cap pentru el. Am circumstanțe… am pierdut neuroni și echilibru hormonal pe drum, dupa sarcină, dar pentru cine merită, te străduiești! 

P.P.S. (scrisesem P.S.S prima dată dar na, nimeni nu-i perfect, cred) Am scris asta azi și o postez tot azi pentru că mi-a zis la horoscop că-i cea mai norocoasă săptămână din an pentru mine, deci probabil ești unul din miliardele de oameni care vor citi asta. Mulțu! Pupi!

Leave a comment